Recunoscute drept instituții unde ordinea, disciplina și strictețea sunt elemente de bază în regulamentele de funcționare și activitatea de zi cu zi, școlile militare românești n-au fost nici ele ocolite de valul doi al pandemiei de coronavirus care face nenumărate victime în întreaga lume.
![]() |
| Foto: Facebook/ Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir |
În urma unei solicitări a jurnaliștilor de la Adevărul, formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, reprezentanții Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza au făcut următoarele precizări:
„1. În Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din data de 15 septembrie și până în data de 19 noiembrie s-au înregistrat cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la elevi, la profesori și la cadre militare:
- 36 de elevi au fost confirmați pozitiv, 11 dintre aceștia la testarea realizată prin grija Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale, în săptămâna premergătoare deschiderii anului școlar 2020-2021;
- 6 cadre didactice și 2 cadre militare au primit rezultat pozitiv. După 14 zile, cadrele militare și 4 dintre profesori au fost declarați vindecați și au revenit la serviciu.
2. Liceenii militari continuă activitățile educaționale în format online de la domiciliu, cu excepția celor 19 elevi care sunt în izolare și carantină în colegiu, în spații diferite special amenajate pentru ei, de unde fac cursurile online, conform Hotărârii nr. 53/08.11.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
La finalizarea izolării și carantinării toți elevii vor continua cursurile în format online de la domiciliu.Cadrele didactice desfășoară procesul de învățământ online din colegiu, cu ajutorul dispozitivelor inteligente și a platformei educaționale.
Toți elevii dispun de tablete, iar profesorii de tablete și laptopuri.
3. Cursurile în colegiu s-au desfășurat în condiții de respectare a tuturor măsurilor de siguranță sanitară impuse pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2, conform protocoalelor stabilite la nivel național și în baza Hotărârilor dezbătute și aprobate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, la propunerea consiliului de conducere al colegiului și cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Prahova și a Direcției de Sănătate Publică Prahova, în funcție de situația epidemiologică de la momentul respectiv.
Din dispoziția ministrului apărării naționale, având în vedere măsurile stabilite de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și Ministerul Educației și Cercetării în condițiile situației epidemiologice, prin ordin al șefului Statului Major al Apărării se suspendă în mod eșalonat, începând de miercuri, 11 noiembrie, activitățile educaționale care impun prezența fizică a elevilor.
https://www.mapn.ro/cpresa/16806_institutiile-militare-de-invatamant-trec-cursurile-in-sistem-online
4. Cursurile în momentul de față se desfășoară online.
5. Pe raza județului Prahova au fost internați în spital 17 elevi.
Toți elevii testați pozitiv au fost evaluați clinic și paraclinic în Serviciul de Pediatrie al Spitalului Municipal Câmpina, care este spital suport COVID.
6. Elevilor li s-a dat aprobare să primească vizite de la părinți, cu păstrarea distanței fizice, fără îmbrățișări, strângeri de mână, iar portul măștii a fost obligatoriu.
7. În anul școlar 2020-2021 în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au fost înmatriculați 472 de elevi”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu