Surprize dulci de la noua cofetărie Dulcelle din Câmpina

Noua cofetărie Dulcelle, situată în parcul Regele Mihai I din centrul municipiului Câmpina, s-a deschis astăzi, 22 decembrie, cu multe surprize dulci pentru câmpineni, binevenite înainte de sărbătoarea Crăciunului. Prăjituri, cozonaci, torturi, ciocolaterie, toate produse în propriul laborator din Bănești, au făcut deliciul celor prezenți în număr în prima zi de funcționare a noului brand câmpinean.

Nouă profesori de la școlile cu profil tehnic din Câmpina s-au înscris în programul Tech Teach League

TechTeach League - noi metode de predare pentru profesorii din liceele tehnice 

Într-o lume aflată într-o schimbare continuă și din ce în ce mai rapidă, educația are nevoie să se reinventeze. Profesorii, elevii și părinții, deopotrivă, sunt cu toții într-un proces continuu de adaptare la noi tehnologii, noi metode de învățare și informații care sunt disponibile, însă trebuie structurate și explicate. 

Acesta este rolul TechTeach League, un program care ajută profesorii să aibă acces la noi metode de predare și derelaționare cu noile generații de elevi. Gândit de „Școala de Valori”, organizație non-guvernamentală specializată în educație cu experiență de peste 10 ani în domeniu, și finanțat de Tenaris Silcotub, programul se derulează pe tot parcursul anului școlar 2020/2021. 

37 de profesori din Călărași, Câmpina și Zalău au răspuns provocării și s-au înrolat în acest program. Ei vor învăța despre integrare digitală, managementul schimbării, pedagogie trans-disciplinarăși crearea unei comunități de învățare activă. Programul include atât cunoștințe teoretice cât și experiențe practice, pentru a facilita profesorilor integrarea acestor noi metode. 

“După investiții în infrastructură și programe de susținere a elevilor din liceele tehnice, compania noastră a ales, în acest an, să sprijine cadrele didactice pentru a se dezvolta și a folosi metode de învățare inovative. Noua abordare va contribui la întărirea relației elev – profesor, la creșterea interesului pentru noțiunile predate și, pe termen lung,la îmbunătățireacompetențelor viitorilor tehnicieni. Adaptarea învățării la noile realități, la așteptările celor care sunt în clasă, fie ea chiar și o clasă online, va duce la creșterea nivelului de încredere a tuturor participanților la educație – elevi, cadre didactice și părinți,”spune Codruța Hodrea, Manager în Relația cu comunitatea Tenaris Silcotub. 

Asociația Școala de Valori își propune ca, până in 2035, să pregătească dascălii din România pentru a preda inovativ, aproape de elev, și a evidenția potențialul fiecărui tânăr pe care îl pregătesc pentru viață și pentru o profesie pe care să o practice cu satisfacție. 

”În TechTeach League, toată atenția se îndreaptă asupra cadrului didactic, ce are un rol fundamental în actul educațional, asigurând sustenabilitate educațională la nivelul școlii și în regiune. Munca și eforturile depuse de profesorii din liceele tehnologice pentru a genera schimbarea, dezvoltarea și educarea elevilor este remarcabilă, iar cei cu care lucrăm sunt de deschiși pentru perfecționare atât la nivel personal, cât și profesional,” spune Daria Cupăreanu, Manager de proiect Școala de Valori. 

Ionuț Cosma, profesor de Tehnologia informației la Liceul Mihai Viteazul din Zalău, se așteaptă ca programul să aducă un plus de creativitate în tehnicile sale de predare: „Liceul la care predau este, deja, un beneficiar direct al investițiilor pe care TenarisSilcotub le face în educație, iar proiectele derulate împreună mi-au dat șansa să învăț multe dintre lucrurile noi pe care le aplic la clasă. TechTeachLeague este o experiență nouă prin care sunt sigur că mă voi dezvolta.” 

Implementarea acestui program are ca scop naștere unei comunități de învățare activă care să aducă noutate și inovație în liceele tehnice. 

Despre TenarisSilcotub 

Tenaris Silcotub – companie parte din grupul Tenaris – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de peste 1.500 de oameni în România, Tenaris Silcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește în educație, sănătate, cultură și protecția mediului. fb.com/TenarisSilcotub

Notă: fotografiile atașate sunt din programele TenarisSilcotub în școlilele tehnice și au fost realizate înainte de perioada pandemiei COVID-19

Cine au fost eroii câmpineni ai Revoluției?

22 decembrie 2020. Au trecut 31 de ani de la Revoluție, dar nu-i putem lăsa pe eroi să se piardă în uitare, să rămână o simplă cruce în cimitir sau un nume de stradă. Ei nu sunt doar o amintire.

Patru câmpineni și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din ’89 și la fel s-a întâmplat și cu 39 de militari de la unitatea din Câmpina, masacrați la Otopeni.

„Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete“, spunea marele istoric Nicolae Iorga. 

Revoluția din ’89 nu poate fi rezumată sec doar în cifre: 1.104 morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari), cât spun statisticile oficiale. Au fost 1.104 vieți care au fost curmate, înainte de vreme, într-o luptă pentru mult râvnita libertate. Nu toți am înțeles ce s-a întâmplat atunci. Nu toți reușim astăzi să găsim sens. Au trecut 31 de ani de democrație în România, dar românii tot nu se simt pe deplin liberi. Revoluția reprezintă o istorie care ne doare și tot ce putem spera este ca sacrificiul eroilor noștri să nu fi fost în zadar!

Pe fundal, câmpineni manifestând în fața Casei Tineretului
în ziua de 22 decembrie 1989 (foto: Dragoș Dumitriu) 

Masacrul de la Otopeni

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989 s-a deschis foc de mitralieră asupra militarilor de la unitatea din Câmpina. Soldații noștri au fost considerați drept „teroriști“ și au fost masacrați. Se aflau la Băneasa și au primit ordin să întărească apărarea aerodromului. S-a constituit un efectiv de 7 ofiţeri, 3 salariaţi civili (şoferi) şi 72 de militari în termen. La ora 5.30, cele trei camioane militare au început deplasarea pe traseul: cazarma Băneasa – D.N.1 – Podul Otopeni – Intersecţia D.N.1 cu şoseaua spre aeroport. Soldații au fost opriți de două ori pe drum și au fost verificați la barajul realizat în dreptul Academiei de Poliţie și la cel de la podul Otopeni. Aici au fost debarcaţi toţi militarii din camioane, deoarece s-au semnalat focuri răzleţe de armament, din cazarma unităţii de transmisiuni, subordonată C.A.A.T. (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, subordonat armatei). Au primit aprobare pentru continuarea deplasării, dar când primul camion din coloană a ajuns la aproximativ 100 m de clădirea aerogării, din dispozitivul de luptă aflat pe spaţiul verde, din faţa acesteia şi de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile s-a deschis foc automat de pistoale mitralieră, puşti mitralieră şi mitraliera instalată pe TAB-ul aflat în parcarea pentru taximetre. 

Focul asupra camioanelor a durat 15-20 minute, cu scurte pauze, timp în care s-a ordonat celor care săreau din camioane să se predea şi să vină cu mâinile ridicate către dispozitivul din care se trăgea. Datorită zgomotului, confuziei şi lipsei unei coordonări între cele două dispozitive (cel de la sol şi cel de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile), ordinul de predare a fost urmat, în două sau trei rânduri, de deschiderea focului asupra celor care se ridicau să se “predea”. 

Când în sfârşit, focul a încetat şi supravieţuitorii (destul de puţini) se îndreptau cu mâinile ridicate spre dispozitivul din faţa aerogării, a apărut pe lângă camioanele coloanei, autobuzul care aducea salariaţii la aeroport pentru începerea programului de lucru. S-a deschis foc şi asupra autobuzului, fiind împuşcaţi o parte din ocupanţii acestuia şi din supravieţuitorii celor trei camioane. Şoferul a scos, cu mari eforturi, autobuzul din zona de foc, angajându-se pe D.N.1. După această acţiune focul a încetat. 

Efectivele rămase în viaţă, au fost reţinute, percheziţionate şi interogate. Doi dintre ofiţerii rămaşi în viaţă şi 21 de militari în termen, care nu au fost răniţi, au fost reţinuţi (ofiţerii cu cătuşe pe mâini) şi prezentaţi drept terorişti pentru unii reporteri aflaţi în acea dimineaţă, în clădirea aerogării. 

După aproximativ 6 ore de la producerea tragediei, ofiţerii şi militarii în termen au fost eliberaţi, primind documentele personale, armamentul şi muniţia, care au fost “rechiziţionate” de către cei aflaţi în dispozitivul de apărare de pe aeroport. Supravieţuitorii au rămas în aerogară până la 24 decembrie 1989, ora 18.00, şi s-au integrat în dispozitivele de apărare aflate pe estacada aerogării şi în spatele acesteia. De aici au fost duşi în divizionul de artilerie de pe aeroport, unde au primit altă misiune, rămânând în această ultimă locaţie până la data de 27 decembrie 1989, ora 11.00.

O parte din cei care au fost împuşcaţi în dimineaţa acelei zile de tristă amintire (morţi şi răniţi) au fost duşi la spitalele din Bucureşti şi Baloteşti, sub titulatura de “terorişti”. Un număr de 16 morţi au fost duşi cu un autolift în zona aerogării de mărfuri şi pe data de 26 decembrie 1989 la Institutul Medico-Legist. Din efectivele deplasate la aeroport de către unitatea din Câmpina s-au înregistrat 39 de morţi (3 ofiţeri, 2 salariaţi civili şi 34 de gradaţi – soldaţi), 18 răniţi şi 25 de supravieţuitori. La aceştia se adaugă şi cei 8 morţi din autobuzul cu personalul aeroportului şi ofiţerul desemnat călăuză de Ministerul Apărării Naţionale.

Ilinca Ruxandra Grigorescu, tânăra care a murit stând la geam

Studentă, 22 ani

Ilinca Ruxandra Grigorescu și-a pierdut viața pe 23 decembrie 1989, la 22 de ani, fiind ucisă de un glonț rătăcit. Era studentă la Politehnică, facultatea Energetică, din Bucureşti, în anul IV. Stătea la o mătuşă, soră a tatălui, mai în vârstă, care era pensionară şi locuia în centrul Capitalei, lângă palatul Telefoanelor, într-o clădire cu patru nivele, la parter. 

Ultimul domiciliu pe care l-a avut în Câmpina a fost pe Aleea Şcolii nr. 4. Dar Revoluția a prins-o în București. În acea zi fatidică, Ilinca s-a dus în vizită la o vecină din același bloc. Auzind focuri de armă, pentru că în Bucureşti se mai trăgea încă, s-a deplasat la fereastră, iar un glonţ a străpuns-o. „S-a frânt un destin. Din fata zglobie, vioaie, care ajuta pe oricine, fata sociabilă şi respectuoasă nu va mai rămâne decât o amintire.Au plâns-o mama şi fratele, dar şi colegii de facultate, liceu şi mulţi câmpineni. A fost înmormântată în Cimitirul Eroilor din Câmpina, în 31 decembrie 1989. În fiecare an, de Ziua Eroilor, şi nu numai, elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, liceul unde a învăţat Ilinca Ruxandra, îi aduc omagii.“ (Cartea de Aur).

Nici mama, și nici fratele ei nu mai trăiesc în prezent. 

Petre Oncioiu, ciuruit de gloanțe la Otopeni

Șofer, 54 ani

Gheorghe PetreOncioiu a fost șoferul unuia dintre camioanele cu militari de la unitatea din Câmpina, asupra cărora s-a deschis foc de mitralieră la Otopeni pe 23 decembrie 1989.

Camionul pe care-l avea în primire a fost primul din coloana de trei autocamioane ce transportau militari către aeroportul Otopeni. În autocamionul pe care-l conducea a transportat patru ofiţeri, din care doi în cabină şi doi în platformă și 24 de militari în termen. Dintre aceştia, 16 au fost împuşcaţi: 11 pe când se aflau în platformă şi 5 omorâţi după coborârea din autocamion.

În 1993, Aleea Micşunelelor a devenit Aleea Erou Oncioiu Petre prin Decizia nr. 73 a Consiliului Județean Prahova.

La un an de la Revoluție, tot pe 23 decembrie, a fost dezvelit Monumentul Eroului Jandarm – sublocotenent post mortem ONCIOIU PETRE - din Cimitirul de Onoare al Eroilor din municipiul Câmpina. Trăiește fiica lui, Lorena Iordache, care este secretar la Colegiul Grigorescu.

Adrian Oprescu, împușcat în cap la Otopeni

Maior, 43 ani

Câmpineanul Adrian Oprescu era maior la UM 01437 Târgovişte în timpul Revoluției, fiind înaintat la gradul de locotenent-colonel post-mortem.

În dimineaţa zilei de 23 decembrie a venit de la Târgovişte cu un camion ca să aducă muniţie la aeroport. A intrat de pe DN1, pe şoseaua ce duce la aeroportul militar. Deşi au intrat pe lumină, s-a tras în autocamion. A fost împuşcat în cap și în trunchi, iar împreună cu el au murit şoferul și trei soldaţi însoţitori. „Au fost pur și simplu măcelăriţi. Pe drumul către aeroportul militar, pe partea stângă este o cruce pe care se află scrise numele lor.Oprescu are calitatea de Erou Martir“ (Cartea de Aur). Din 1990, o stradă din municipiul Câmpina îi poartă acum numele: Strada Lt. Col. Erou Oprescu Adrian. Singura din familie care mai e în viață este soția lui.

Sorin Puiu, împușcat în cap la Televiziune

Soldat, 19 ani

Sorin Puiu a fost elev al Şcolii Generale nr. 2, din centrul oraşului și apoi al Liceului Industrial nr. 1 din Câmpina(actualmente Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”).În luna octombrie a fost încorporat, în baza instruirii ca paraşutist sportiv, la Unitatea Militară 01842 Titu (Boteni), împreună cu un camarad din comuna Cornu.La Unitatea Militară 01842 Titu (Regimentul 64 Paraşutişti) a fost încadrat la Compania Antitanc, urmând să se instruiască pe aruncătoarele antitanc AG 9. 

La finalul lunii noiembrie, soldatul Sorin Puiu abia depusese jurământul militar, legându-se să-și apere ţara „chiar cu preţul vieţii”, în fața părinților și a camarazilor. Iată ce povesteşte Cătălin Stanciu, fost coleg de clasă: „La sfârşitul lunii noiembrie 1989 a venit acasă în permisie; era tuns numărul zero. Ne-am întâlnit la discoteca de la Casa Tineretului. Era foarte fericit și plin de viaţă.” (Cartea de Aur).

Căpitanul (mai târziu maiorul) Gheorghe Boeru, şeful grupului de paraşutişti care a acţionat la Palatul Republicii şi la hotelul „Bucureşti” relatează, în revista „România Pitorească” nr. 2 din 1990, ce s-a întâmplat pe 22 decembrie când Sorin Puiu a căzut răpus de gloanțe. 

„Din Palat, din Biblioteca Centrală Universitară, din alte clădiri, se trăgea cumplit în noapte – cu trasoare, cu arme automate uşoare, cu mitraliere. Tancuri îşi făceau loc prin mulţime…. Când am pătruns în Palat a căzut primul dintre noi, răpus de o lungă rafală de mitralieră. Soldatul Sorin Ştefan Puiu, un om minunat, inteligent, un ostaş exemplar. Se trăgea asupra noastră din balcoane, din coridoare, de după uşi. Pierdusem orice legătură între noi, era un moment critic – am dat un semnal – şi din clipa aceea fiecare avea să lupte pe cont propriu, să se apere şi să atace singur.”

Fosta stradă Eroilor din municipiul Câmpina, pe care a locuit Sorin, poartă acum numele „Slt. Erou Puiu Sorin”.

În 1990 s-au realizat monumente de marmură, unitare, pentru cei patru eroi din decembrie 1989: Oncioiu Petre, Oprescu Adrian, Puiu Sorin şi Grigorescu Ilinca Ruxandra.

De asemenea, la intrarea în oraș, a fost ridicat un monument în memoria personalului, civil și militar, de la unitatea de transmisiuni din Câmpina care a pierit în masacrul de la Aeroportul Otopeni, în ziua de 23 decembrie 1989. Acesta se află în incinta Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor pentru Comunicaţii, Informatică şi Logistică Jandarmi Câmpina, cu deschidere la Bulevardul Nicolae Bălcescu. 

Notă: Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informațiile din „Cartea de Aur a eroilor și a veteranilor de război din municipiul Câmpina“ (2015), autori: col. (r) Marian Dulă, prof. Theodor Marinescu, prof. Gheorghe Modoianu, lucrare realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria“, filiala Câmpina, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei municipiului Câmpina.

• 
  

Interviu cu col. (r) Marian Dulă, Președintele Filialei Câmpina a Asociației „Cultul Eroilor - Regina Maria” 

Ce a însemnat pentru dvs. să lucrați la Cartea de Aur?

Ca fiu de veteran de război, tatăl meu urmează să împlinească 102 ani, din povestirile lui și a studiilor de istorie militară, s-a născut ideea de a slăvi faptele atât ale eroilor, cât și ale veteranilor de război câmpineni. Am cunoscut foarte mulți veterani de război cu care m-am împrietenit și am început să le iau mici interviuri despre faptele de arme săvârșite în al doilea război mondial.

Cine au fost eroii câmpineni ai Revoluției?

Cea mai largă definiție a eroului este persoana decedată în timpul și din cauza conflictelor militare, fie că e război sau revoluție. Sunt și oameni care nu au purtat armă, dar au fost eroi.

Avem patru eroi câmpineni, care s-au născut și au locuit aici. Prin extrapolare, și eroii de la unitatea 0865 de transmisiuni a departamentului securității statului, sunt tot ai Câmpinei pentru că locuiau temporar aici ca militari în termen. 

Dintre cei patru câmpineni unul a fost șofer la unitatea de la noi, Gheorghe Petre Oncioiu, și a murit pe 23 decembrie la Otopeni. Tot acolo a murit și Adrian Oprescu, maior care venea de la Târgoviște să aducă muniție celor de la Otopeni. Soldatul Sorin Puiu a murit în piața Palatului, cu o zi mai devreme, iar Ilinca Ruxandra Grigorescu a fost ucisă de un glonț rătăcit, când stătea la fereastră.

Ce mesaj aveți pentru Câmpina și pentru câmpineni, la 31 de ani de la Revoluție?

Pentru câmpineni îmi doresc să ne comportăm în așa fel încât să ne gândim la eroii câmpineni, indiferent dacă au fost militari sau civili, să le cinstim memoria, să fim mai buni și să ne bucurăm de faptul că suntem liberi, că putem să ne exprimăm, să călătorim - micile binefaceri ale democrației.

Asociația Cultul Eroilor din Câmpina depune în fiecare an coroane de flori, pe 22 decembrie și de Ziua Eroilor (Ziua Înălțării Domnului) la monumentele din cimitirele eroilor și la monumentul din fața unității de jandarmi - fosta unitate 0865. Acum, noi facem demersuri ca Jandarmeria să cedeze primăriei bucata de teren unde se află monumentul, astfel încât să fim siguri că acesta nu va deveni, pe viitor, domeniu privat.

(R.A.I.)

Editorial. RECAPITULARE

Cu siguranță 2020 a fost cel mai ciudat an al istoriei moderne. Probabil că nici răsturnarea comunismului în 1989, nici atacul împotriva Turnurilor Gemene în 2001 nu vor mai avea, din perspectiva istoriei, aceeași însemnătate. De fiecare dată ziarele au titrat mare: lumea nu va mai fi la fel de aici înainte! Fără să se poată spune cum va fi, de fapt. Ei bine, anul pe care-l încheiem s-a impus deja: „bate” de departe toate celelalte evenimente din ultimele decenii care cică ar fi schimbat drumul istoriei. „Spaimele” apocaliptice induse de filme și teorii de duzină despre „virusul mileniului” (ăla era pentru moartea calculatoarelor, stați liniștiți) la trecerea dintre milenii par acum simple copilării. Realitatea bolii e atît de prezentă, încît multora le pare chiar ficțiune. Pandemia a schimbat într-adevăr lumea din temelii. Se tot vorbește de revenirea la normalitate, fără să putem defini prea bine această normalitate. Și dacă firescul deceniilor viitoare vor fi oamenii cu textila pe față și lipsa totală a atingerii fizice? Problema este că nu știm. Și asta mi se pare cam singura certitudine – paradoxală, cum altfel? – despre virus, că nu știm o puzderie de lucruri. Despre el, dar și despre lume, așa în general. Ne-a luminat foarte bine limitele șocul ăsta. Luați 10 specialiști incontestabili, nu dintre cei care încălzesc permanent cu fundurile fotoliile din studiourile Tv de pretutindeni..., de unde vreți. Veți obține 10 teorii diferite despre compoziția, originea, răspîndirea și combaterea virusului. Rețelele anti-sociale (cum îmi place să le spun de la o vreme, de cînd au devenit mai periculoase decît pandemia) și televiziunile ne propun zi de zi astfel de personaje, în toate țările. Noi îi știm pe Arafat, Tătaru și Rafila sau doctorii de la Timișoara. Fiecare țară are personaje similare. Singura concluzie cînd îi asculți și pui cap la cap (și adesea se bat cap în cap) declarațiile lor ar fi o parafrază la vorba filosofului antic: știm că nu știm (mai) nimic! Dar ei nu ar recunoaște pentru nimic în lume asta. Sîntem obsedați de adevărul unic, de lumea matematizată în care 2+2 nu pot face decît 4, așa ne educă școală și societatea. Impregnîndu-ne cu astfel de certitudini. Însă... „Sunt mai multe lucruri în cer și pe pământ, Horatio, decât se visează în filozofia ta” (Hamlet). Optimismul științific (după părerea mea adevărata maladie a lumii moderne), care a dus la ideologia, mirajul, religia progresului nesfîrșit, mi se pare serios pus la încercare de misterul care plutește în jurul (sic!) faimosului virus. 

Într-un alt plan, pandemia a zguduit serios teoriile politologice și sociale. Cîndva, acum vreo jumătate de secol, apăruse un celebru raport al Clubului de la Roma: Limitele creșterii. Fundamentînd multe orientări extrem ecologiste și tiermondiste actuale. Mă întreb dacă nu se lucrează deja la un raport de tipul „limitele democrației”. Chestiunea este deja mult discutată în țările vestice (nu și la noi, la noi nu se discută nimic). Marele filozof francez Bernard-Henry Lévy a publicat în vară o carte exact pe această temă: cum guvernele, sub pretextul apărării sănătății publice, îngrădesc libertăți fundamentale. Cartea este deja tradusă în limba română sub titlul Acest virus care ne smintește. Pentru români, libertatea este ultima chestie care-i preocupă. De aceea nu veți vedea niciun fel de dezbatare pe această temă în spațiul public românesc. Mai degrabă preocupat de misoginismul lui Lavric. Dar mi-am propus să nu scriu nimic în acest cvadrat despre situația din Ro. Care nu a existat pe plan mondial în 2020, chiar mai puțin încă decît în anii precedenți. Pentru noi a fost un an chiar mai urît din multe puncte de vedere, mai detestabil, decît pentru alte popoare. Dar revin la cele două evenimente majore mondiale, care vor avea consecințe pe termen nelimitat: pandemia și alegerile americane. Numitorul lor comun este unul singur: au demonstrat cu asupra de măsură puterea inimaginabilă a presei pixelizate și a Rețelelor. De fapt, ele au decis cam totul. Conspiraționiștii care se tem de guvernul ocultei mondiale, vînturînd scenarii hollywoodiene, au sub ochii lor o astfel de dominație globală, indiscutabilă. Pînă și bătrîna UE, care și ea a ieșit jumulită rău pe toate cele patru fronturi pe care este obligată să lupte: epidemia, izolaționismul represiv al lui Trump, Brexitul și năvala economică chineză, a reacționat față de monopolul GAFAM (Google & Amazon & Facebook & Apple & Microsoft). Fiecare dintre acești coloși (care numai de democrație nu pot fi bănuiți) are un buget mult mai mare decît al majorității țărilor lumii. Dar toate împreună! Și nu există vaccin la asta! Am trecut școlile și multe activități umane „on line”. Și mulți aclamă acest fenomen entuziast ca pe vițelul de aur al progresului. A măsurat cineva „pagubele colaterale”, pe termen ceva mai îndelungat? Psihiatrii care lucrează cu copiii sînt deja îngroziți de ce se întîmplă. Am fost martorii unui an care a întrerupt istoria. Încă nu conștientizăm asta. Încă mai visăm la o viață ca înainte. „Ca înainte” a murit! La mulți ani!

Christian CRĂCIUN

REALITĂȚI BIZARE. Plebiscitul din 1938 în Prahova

Revenit în România Mare în iunie 1930, regele Carol al II-lea a făcut tot posibilul pentru a submina democrația românească interbelică, ce oricum avea probleme mari și fără ingerințele regale, votul democratic revoluționând-o. Carol al II-lea a păstrat sistemul moștenit și instituit prin Constituția democratică din 1923 până în 1938, când și pe fondul crizei internaționale dar și a ascensiunii Gărzii de Fier a crezut că un regim dominat de el poate rezolva problemele României Mari. Însă atunci când țara s-a aflat într-o criză gravă, când însăși existența ei era pusă sub semnul întrebării, în iunie și august 1940, a preferat să împartă răspunderea, organizând celebrel Consilii de Coroană prin care s-au acceptat cedarea unei treimi din România Mare, marcându-se practic sfârșitul ei istoric. Mulți l-au considerat un mare laș pe Carol al II-lea. În noaptea de 10-11 februarie 1938, Carol al II-lea a demis guvernul lui Octavian Goga și a instaurat ceea ce va fi cunoscut drept dictatura regală. În ziua de 20 februarie Constituția din 1923 era anulată, „înlocuind-o cu o alta nouă, bazată pe principii corporatiste și concentrând puterea în mâinile Regelui. Constituția a stabilit că funcțiile îndeplinite de partidele politice în vechiul regim parlamentar erau incompatibile cu noua ordine”. La 30 martie Carol al II-lea avea să le dizolve, aparent temporar, ele urmând să fie înlocuite cu „asociații politice”. Dar o serie de decrete-legi emise între aprilie și septembrie, ce impuneau pedepse severe oricărei opoziții față de noua ordine, au dovedit că Regele Carol al II-lea nu avea nici o intenție să restaureze vechiul sistem al partidelor”.[1] 

Pentru a păstra aparențele, Carol a organizat un plebiscit în data de 24 februarie 1938. Votul nu a fost secret ci verbal, se comunica comisiei electorale, de aceea nici nu-i de mirare că la nivel național s-au exprimat în favoarea Constituției 4.303.064 de români cu drept de vot (votau numai bărbații) având curajul să voteze împotriva ei (deci și a lui Carol al II-lea) numai 5.843 adică 0,13%. Procentele, retorica folosită și regăsită în documente de epocă, seamănă izbitor cu cele din vremea regimului comunist. 

În fondul Prefecturii Prahova se păstrează un afiș uriaș prin care se făcea reclamă plebiscitului carlist si

SEMNAL EDITORIAL

Se află în curs de apariție, la Editura Vremea, volumul scriitorului câmpinean Codruț Constantinescu: Liber prin Europa. Note de călătorie 2014-2020. Volumul va putea fi procurat de la Libraria Elstar, iar primele 20 de comenzi vor primi autograf.

„Pandemia a supus la grea încercare și Uniunea Europeană. Statele membre au căutat mai degrabă să înfrunte necunoscutul cu propriile mijloace decât să colaboreze. Cea mai afectată a fost libertatea de circulație a persoanelor, una dintre cele patru libertăți fundamentale de care se bucură cetățeanul european. Iar pentru noi, oamenii obișnuiți, s-o recunoaștem, este cea mai delicioasă, vitală. Trecând de la niște cifre modeste la o adevărată explozie în lunile de vară și toamnă, inevitabil, România și românii au fost puși pe liste de așteptare de către multe țări europene. Și astfel ne-am adus aminte de natura din țară și de turismul intern, mulți dintre români alegând să-și petreacă vacanțele în țară, mai degrabă de nevoie decât de voie. A ajunge până și în Grecia a devenit o probă de anduranță, de încăpățânare. Am început să ne aducem aminte de vechile concedii din Europa, să suspinăm după ele, sperând ca la un moment dat vom reveni la normalitate, iar Ungaria ne va lăsa să o traversăm. Asta dacă va mai fi în Uniunea Europeană" (fragment din „Cuvânt înainte“)