„Politica este mare doar dacă îi ascultă pe cei mici” - Roland Poupon
De ce candidez? De ce mă arunc în vârtejul apelor tulburi ale politicii din România?
Așa cum afirmă Anton Tchekhov în urmă cu mai bine de 120 de ani, “Indiferența este somnul sufletului”. S-a schimbat ceva de atunci sau suntem într-o somnolență colectivă?
Este vital să schimbăm lumea în care trăim! De 30 ani așteptăm aleșii pe care-i să-i credităm cu votul nostru și care să-și îndeplineasca promisiunile. Doar că… așteptăm, așteptăm, așteptăm, însa interesul de partid este mai presus decât viața noastră, a cetățenilor, a celor care i-am creditat prin votul nostru.
Cred cu tărie în implicarea oamenilor de bună credință cu realizări în profesie, cu performanță în profesie și care să FACĂ, nu să promită. Promisiuni îmbrăcate în poleială, niciodată onorate, succedate de scuze trase la indigo în care altcineva poartă vina și nu “promițătorii”.
Nu am ocupat niciodată o funcție fără să o merit!
M-am născut în comuna Cornu, unde am copilărit, am învățat și m-am modelat ca Om. Începuturile mele au fost modeste, părinții mei, oameni simpli dar extrem de importanți pentru mine, au orânduit totul cu multă înțelepciune, astfel încât, cu timpul, să devin ceea ce sunt astăzi. Ei sunt cei care m-au educat, m-au sprijinit și mi-au fost alături în orice împrejurare. Pentru toate acestea, le mulțumesc din suflet! Am amintiri frumoase legate de locul în care m-am născut si îmi respect rădăcinile.
Am absolvit liceul la Câmpina și am urmat cursurile Facultatii de Drept unde am învățat ca legea trebuie respectată. Astăzi mă prezint în față dumneavoastră ca o persoana structurată, responsabilă, disciplinată și în acord cu justitia țării în care trăiesc.
Sunt om de administrație. Administrație publică locală și administrație centrală. Rând pe rând am ocupat funcții de: Consilier juridic și Secretar al orașului Comarnic, Secretar al comunei Poienarii Burchii, sef Poliție locală Șirna, Consilier juridic Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., Inspectoratul de Regim Silvic și Vânătoare (actualmente Garda Forestieră), Ministerul Apelor și Pădurilor. În 2019 am fost numită în funcția de Subprefect al județului Prahova. Pentru a vă putea reprezenta în calitate de CANDIDAT INDEPENDENT la Camera Deputaților și pentru a fi eliberată de sarcini, luni, 26.10.2020, am făcut cunoscută decizia mea Ministerului Administrației și Internelor, eliberarea mea din funcție urmând să se producă foarte curând. A fost decizia mea și mi-o asum!
Nu am ocupat niciodată o funcție fără să o merit (așa cum stim cu toții că se practică), fără să promovez un concurs în mod corect (deși de multe ori am fost victima unor aranjamente de culise), fără să întrunesc condițiile legale. Nu mi-au fost atribuite roluri si functii fără o activitate profesională bogată și pentru care am dovedit că pot, că stiu si că fac tot ceea ce mi-am propus.
Candidez la alegerile din data de 06.12.2020 ca DEPUTAT – INDEPENDENT
Cu Dumneavoastră totul este posibil!
Simt că acum, poate mai mult decât oricând, suntem la o răscruce importantă de drumuri. Nu mai pot ramâne în pozitia de observator. Am decis să candidez. Am depus candidatura la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 06.12.2020, pentru funcția de DEPUTAT - INDEPENDENT. Am nevoie de dumneavoastră, ca împreuna să dam un curs normal vieții în România. Pentru ca noi toți să traim într-o tară în care sa ne fie apărate drepturile constituționale.
Ca si dumneavoastra, vad ce se întâmplă în țara: treburi neadministrate corect, ineficienta, administrație blocată, lipsită de transparență, birocrație. Aerul si apa, bunuri comune universale, sunt poluate. Ploieștiul a devenit un oraș extrem de poluat condus de oameni care și-au demonstrat incompetența. Râurile Prahova, Teleajănul, poluate si ele. România se numără printre ţările fruntaşe din Europa la capitolul afecţiuni grave. Nici față de sănătatea populației nu stăm extraordinar. Trecem printr-o perioadă dificilă, protecția din partea statului a dumneavoastră, a noastră a tuturor este primordială, dar se pare că nu este așa. Natalitatea, o altă problemă pentru care se impune măsuri de urgență.
Experiența femeilor este necesară în viața politică!
Femeile sunt la fel de calificate ca și bărbații, dar nu sunt întotdeauna luate în considerare sau sunt discreditate deoarece sistemul este dominat de bărbați.Este o onoare si o responsabilitate să beneficiez de încrederea dumneavoastră și vă multumesc chiar de astăzi. În cei 4 ani, voi fi ATENTĂ, eficientă si implicată pentru ca legile să fie clare, precise, aplicabile, în interesul dumneavoastră, al cetățenilor și pentru apărarea drepturilor legale, iar nu în favoarea unui grup de persoane sau unui grup de interese, cum se întâmplă frecvent.Voi fi deputatul care să asculte vocea dumneavoastră și sper să-mi fiți alături în lupta ce va urma și care nu va fi ușoară. Indiferent de obstacole, NU VOI RENUNȚA! Voi fi extrem de determinată ca să vă pot fi aproape și ca nouă tuturor, să ne fie bine. Voi reprezenta interesele judetului Prahova cu constiința rolului pe care mi-l acordati! Vă multumesc!
Să ne ajute Dumnezeu!
(MATERIAL PUBLICITAR)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu